noi nu suntem doar
idei simple, suntem mult mai mult, un întreg univers
nu am mai scris de foarte mult timp un articol...poate timp
aș fi avut, deci asta nu o pot folosi ca și o scuză
am deshis bolgul pentru că îmi doream să împărtășesc idei,
ce am citit, ce am văzut și multe alte lucruri, dar până la urmă m-am lăsat.
nici eu nu am înțeles de ce. poate că așa a trebuit
acum mă gândeam ce prost se simte pagina mea de blog aşa
nevizitată de nimeni, dată uitării
nu sunt sigură că aș vrea să vorbesc despre ceva anume sau
poate da
devine bulversant, știu...nu am fraze prea ok
haideți... haideți să vorbim
despre noi, despre puterea de a fi noi, niște oameni simpli, dar
totodata FOARTE
nu vreau să fac fraze lungi, nu mă înțelegeți greșit, aș
putea să le fac, dar n-ar mai fi la fel
parcă aș scrie o poezie, dar nu e...sau poate -
toata lumea zice să-ți construiești viața singur, că până la
urmă fix așa ești – UN SINGURATIC
dar ei uită asta și transformă viața ta într-o oglindă a lor
decizia mea nu mai e a mea, e a lor, a celor care îți zic că
de fapt e decizia ta, dar nu e
dar ajungi să nu te mai deranjeze
și așa încet, încet ajungem să realizăm că de fapt suntem
ghidați după părerile altora
despre ce ar zice vecina dacă am face aia sau ce părere ar
avea rudele dacă am începe să ne placă ceva ce lor nu le-ar place
suntem judecați datorită modelului de perdele ales, al
faptului că am lasat tabloul mai înclinat, că am dat în cameră cu parfum de
lavandă și nu de vanilie
vrem să fim diferiți, să nu ne pese de ce zic unii, alții,
dar cand dăm startul judecății uităm primele cuvinte
adevarat, nu suntem toți la fel, chiar dacă considerăm că
uneori suntem
mă uitam acum câteva zile la un meme format din câteva poze
cu etape ale vieții
la început era un copil, un copil simplu, inocent, care
considera că este responsabilitatea lui să își construiască viata după a celor
din jur
apoi a mai crescut si a devenit adolescent, o fire rebelă,
care chiar dacă nu arata asta, tot dupa părerile celor din jur își construia
viața
apoi a ajuns la 30 de ani și și-a dat seama că are capacitatea
de a pune un zid în jurul său pentru a
nu se mai lasa ghidat de alții
în final, ajuns la
bătrânețe a realizat că de fapt nu există păreri, că nimanui nu i-a păsat cu
adevarat de el – părerile erau doar pentru ei, pentru problemele lor
și revenim iar la prima faza – aceea de singuratic
nu zic că nu ar fi ok să acceptăm și opinii din jur, dar
devine cumplit când lăsăm opiniile să ne
aleagă
deci, te rog, dragă cititorule, să încerci să fii tu cât mai
mult, așa imperfect cum ești
de ce?
pentru că perfecțiunea stă în imperfecțiune
și nu trebuie să aștepți o confirmare din jur pentru a putea fi TU
fii ce vrei tu să fii, ce te face fericit
pentru că nimeni nu o să vrea să îți ia locul atunci când
dai de greu
