Recenzie "Un gentleman la Moscova" de Amor Towles

Titlu: Un gentleman la Moscova

Titlu original:A gentleman in Moscow

Autor: Amor Towles

Editura: Nemira

An de apariţie: 2018

Nr. de pagini:  548   

Descriere:

 Este anul 1922. Contele Rostov nu se căiește că e aristocrat și un tribunal bolșevic îl condamnă la arest la domiciliu. Pentru bonomul erudit care nu a lucrat niciodată, celebrul hotel Metropol de la Moscova devine  domiciliul și locul de muncă. Și viața lui trece strivită de decenii crude și tulburi din viața Rusiei, iar cititorul îl însoțește pe contele șarmant în lumea veche și în lumea nouă, unde nimic nu mai e la fel.

 Roman al unui sfârșit dureros și al unui început inevitabil, Un gentleman la Moscova este povestea cuceritoare a unui învins care, paradoxal, învinge dezumanizarea fără să iasă dintr-un hotel.

Recenzie:

 Ce se întâmplă în mintea voastră când auziți de Moscova secolului al xx-lea? Vă gândiți la războaiele mondiale, la Stalin, Hrușciov și lagărele de concetrare din Siberia și nu numai, nu-i așa? Atât de multă violență, ar zice unii; Poate niște ani nu prea pașnici, ar zice alții. Dar v-ați gândit pentru un moment că poate în acești ani tulburi au existat și momente bune, momente de fericire, unde viața ar fi putut fi consemnată drept normală?

 Înainte să încep recenzia propiu-zisă aș vrea să-i mulțumesc din suflet autorului care a putut să creeze un astfel de personaj minunat. Înzestrat cu grație, bunătate, umor și o minte deschisă, contele Rostov este un prototip cum rar întâlnești. Viața lui este o aventură, chiar dacă se limiteaza la hotel și totodată e ilustrat și talentul scriitorului care a reușit să conceapă o poveste atât de complexă într-un microcosmos, încât nu o poți lăsa din mână.

 Chiar dacă mi-a luat în jur de o săptămână să termin cartea, nu m-a facut niciodată să mă gândesc "ce carte plictisitoare, ar trebui să renunț”. Mereu a existat un lucru care să mă determine să o continui și chiar m-am trezit în momentele în care nu citeam că mă gândeam la carte.

Am trăit-o, m-am amuzat, am plâns și m-am bucurat de friptura de rață de la restaurant (ei bine, Will – Dispozitive infernale- se pare că așa au ajuns rațele tale) și bineînțeles de celelalte mâncăruri.

  Acțiunea debutează în data de 21 iunie 1922, când personajul nostru este condamnat la arest la domiciliu  pe viață din cauza unei poezii pe care o publicase și care se pare că nu corespundea idealurilor națiunii. Astfel, contele pe numele său Aleksandr Ilici Rostov, își începe captivitatea în Hotelul Metropol, loc în care locuise  deja de aproximativ patru ani.

  Ați crede, precum am crezut și eu, că 548 de pagini despre un om închis într-un hotel vor fi plictisitoare. Ei bine, eu m-am înșelat și cred că și voi o să vă înșelați, deoarece infinitatea se pare că reiese din lucruri mici.

Ceea ce este de menționat este faptul că hotelul nu este unul mediocru, ci o mică reprezentare a unui oraș într-un borcan.

 Până am ajuns să cunosc cât de cât personajul și să îmi dau seama de stilul  autorului pot să zic că am parcurs destul de greuț cartea (dar acest lucru nu ar trebui sa fie un impediment pentru voi), deoarece alternanța prezent-trecut  m-a cam bulversat.

 Însă odată ce i-am descoperit tainele nu am putut să nu trăiesc fiecare moment al vieții contelui. M-am trezit dimineața și am gustat din cafeaua, biscuitele și fructul zilei, apoi am citit ziarul în holul hotelului și la prânz am fost la restaurantul din Piazza. Urmează să urc un șir de trepte spre mansardă, pentru a intra în dormitorul unde voi citi liniștită pentru câteva cesuri, pentru ca în final să mă bucur de o cină la Boiarski, unde mâncarea parcă se metamorfoză alături de un pahar de vin de calitate și ales cu grijă pentru a rezona cu felul de mâncare.

 Povestea ajunge să se situeze pe decursul a mai multor ani, din 1922 până în 1954, în care, cel putin eu, am devenit nostalgică. Am trăit o viață cu bune și cu rele, după cum s-ar spune: am asistat la evoluția personajului, la destrămarea și consolidarea unor relații interumane emoționante, dar și la detașarea de un spațiu familiar, cunoscut, și transformarea acestuia într-un cadru inedit, al noului.

Dacă vă place ficțiunea istorică, să știți că veți întâlni aici multe informații despre Rusia secolului  al XX-lea (ca un mic spoiler, Contele ajunge să îl întâlnească pe Hrușciov), dar mai mult predominant din perspectiva curioasă a unor indivizi fruntași în ierarhia socială a vremii.

În primii ani ai captivității, Contele ajunge să o cunoască pe micuța Nina, alături de care va descoperi o nouă față a hotelului și a modului în care te poți raporta la lucrurile din jurul tău. Ușile vor ascunde secrete, iar secretele se vor naște din curiozitate.

 Finalul mi-a plăcut, chiar dacă eu aș mai fi adăugat câteva detalii despre anumite personaje, deoarece chiar mi-aș fi dorit să știu ce s-a întâmplat cu ele. Nu știu la ce s-a gândit autorul, dar pentru mine acele personaje au un sfârșit care cam te lasă în aer.

Ce scurtă este viața, dar totodată atât de lungă. Datorită contelui am început să conștientizez ce înseamnă cu adevarat lucrurile mărunte (ele sunt chintesența vieții) de ce e important să fii bun cu toți (pentru că la un moment dat vei avea și tu nevoie de o astfel de bunătate) și cel mai important lucru să fi drept, căci prin dreptate vei cuceri lumea.

 În aceasă carte nu veți întâlni numai o mulțime de citate (cred că am maltratat-o cu toate semnele de carte puse), ci și multe titluri de cărți printe care aș putea să amintesc de Anna Karenina (opera favorită a contelui) și Frații Karamazov.

Este un roman al cunoașterii de sine, al evoluției și totodată al prieteniei și iubirii, fără de care viața nu ar avea sens. Dacă cumva nu aveți idee ce să mai citiți în această perioadă, eu v-și sfătui să îi dați o șansă acestei cărți.

IAR NOTA MEA PENTRU ACEASTĂ CARTE ESTE 4,5 / 5 NUCULIȚE.

Citate:

"Să fii cu un pas în urmă e mai relaxant decât să fii cu un pas în față, și totuși, paradoxal, e și mai provocator."

''-Și acum unde e?

Arkadi a arătat spre hol.

-Tocește covorul în spatele palmierilor.

-Tocește covorul...''

''Treaba vremurilor e să se schimbe, domnule Halecki. Și treaba oamenilor e să se schimbe odată cu ele.''

''...îngăimând în tot acest timp ghicitoarea zilei: Deci nu are mai mult de treisprezece kilograme, nu depășește mai mult de nouăzeci de centimetri în înălțime, toate lucrurile ei
 dintr-o geantă ar încăpea într-un sertar, rar vorbește din propie inițiativă, iar inima nu-i bate mai tare decât bate o inimă de pasăre. Deci cum se face că ocupă atât spațiu?''